S-a născut la 13 septembrie 1916 în satul Băţanii Mici, în actualul judeţ Covasna. Familia Benedek este autotohtonă în Băţani, primele documente scrise despre familie sunt rămase din secolul al 12-lea. Tatăl, Benedek Mózes Dénes şi mama, Benedek Tőke Gizella sunt agricultori, mici proprietari. (Tatăl meu a fost cel mai bun gospodar din sat – obişnuia să spună des). Este singurul băiat dintre patru copii, Margitka şi Etelka sunt surori mai mari, Vilma este sora mică.
A început să înveţe la şcoala elementară din Băţanii Mici. În copilărie s-a jucat foarte mult în curtea şi grădina marelui povestitor Benedek Elek. Când “Elek apó” a spus o poveste pentru copii din sat, de obicei el şedea pe genunchii bătrânului.
Şi-a continuat studiile la “Székely Mikó Kollégium” din Sf. Gheorghe, unde a dat şi bacalaureatul în 1936. Printre profesorii lui se află folcloristul Konsza Samu şi directorul admirat de el, Csutak Vilmos. În toată viaţa lui s-a amintit cu drag de anii petrecuţi în colegiu, metodele excelente de pedagogie şi a încercat întotdeauna să lucreze în spiritul “Mikó”.
Nu a reuşit să se înscrie la facultatea de medicină din Cluj, din cauza disturbărilor provocate de garda de fier şi a principiului “numerus clausus”. A urmat un an la facultatea de drept, după care a fost înrolat în armata română. A făcut stagiul militar la vânătorii de munte, mai întâi la Astileu şi pe urmă la Vatra Dornei. După Dictatul de la Viena, soldaţii proveniţi din judeţele afectate au fost trimişi acasă. A venit pe jos în Transilvania printr-o zăpadă de jumătate de metru, împreună cu camarazii din actualul judeţ Covasna.
S-a înscris la facultatea de medicină a Universităţii Ferenc József din Cluj. A jucat un rol activ în viaţa studenţească din Cluj, de aici se datează prietenia lui cu teologii Tőkés István si Dobri János, cu regizorul Jancsó Miklós si alţii. Din anul 1943 a lucrat şi la spitalul militar din Cluj şi a fost adjutantul comandantului militar. Aici l-a cunoscut şi pe scriitorul Wass Albert.
La 1 februarie 1944 s-a căsătorit cu Ibolya Schiess, colega de facultate. În toamna acestui an, împreună cu facultatea şi spitalul militar se refugiază la Budapesta. Aici au posibilitatea de a continua studiile la universitatea “Pázmány Péter”. Din faţa invaziei sovietice, spitalul şi facultatea se refugiază în Germania. Işi termină studiile la facultatea de medicină a universităţii din Halle an der Saale şi aici primesc şi diplomele de medici, în aprilie 1945.
A început să lucreze ca medic în spitalul militar nr.4 din Pécs, care s-a refugiat în oraşul german Eichstätt. După capitularea Germaniei, medicii spitalului au fost luaţi prizonieri de către americani. În prizoneriat s-a născut primul lor copil, Géza.
În octombrie 1947, împreună cu soţie şi copil, se reîntorc acasă la Baţanii Mici. A primit un post de medic la dispensarul Bodvaj al întreprinderii de mină Vlăhiţa, apoi deschide un cabinet medical la Băţanii Mari. Din 1951 este numit medic şef de raion la Odorheiu Secuiesc. Din cauza îmbolnavirii cu TBC al celui de al doilea copil, din cauza condiţiilor proaste de locuinţă se mută la Cristuru Secuiesc şi pe urmă la Ozun.
Din iunie 1952 este numit director la Spitalul Orăşenesc Covasna, un spital nou creat, existând numai pe hârtie. Cu talentul său organizatoric, cu spiritul de mobilizare, munca personală efectivă şi cu ajutorul devotat al orăşeniilor din Covasna (material lemnos din Comandău, muncă voluntară) reuşesc să construiască primul spital din istoria oraşului. Primeşte un mare ajutor din partea doctorului Csaba Hadnagy, şeful laboratorului universitar din Târgu Mureş, care fiind născut în Covasna, işi oferă casa părintească pentru extinderea spitalului.
Urmează ani de zile muncă grea: lichidarea epidemiei de tifos din oraş şi împrejurimi, ridicarea nivelului de cultură sanitară a populaţiei, asigurarea mijloacelor materiale pentru funcţionarea spitalului, lupta pentru recunoaşterea că boala profesională a unor maladii frecvente la muncitorii forestieri – probleme care sunt în centrul activităţii sale.
Toate acestea sub privirea reavoitoare a conducerii comuniste: este suspect pentru că are diploma din vest, socrul său traieşte în Germania de Vest şi primeşte publicaţii de specialitate din Germania şi Ungaria. Este forţat să intre în partidul muncitoresc, apoi este exclus din partid, trebuie să renunţe la pamânturile moştenite în Băţanii Mici şi să le cedeze statului. După fiecare acţiune mai îndrăzneaţă aşteaptă sosirea maşinii negre.
Pierderea pământurilor părinteşti a avut şi o consecinţă neintenţionată pozitivă: nu a fost declarat chiabur ca toate cele trei surori ale sale, şi poate să adopteze câte un copil de la fiecare, ca să poate să-şi continuie şcolile. Împreună cu cel de al treilea băiat de al său (Zsolt, născut în 1953) a crescut în această perioadă şase copii.
Împreună cu bunul său prieten, profesorul Zoltán Zsuffa, acceptând riscul de represiuni, cu permanente petiţii şi intervenţii, cu sprijinul activ al locuitorilor, primesc aprobare şi mijloace pentru construcţia unui liceu, mai târziu şi pentru o casă de cultură.
În această perioadă se perfecţionează şi profesional: depune in 1955 examenul de medic specialist de interne şi în 1957 examenul cel de medic primar de interne. În anii 1959 si 1960 a învăţat cardiologia la ASCAR Bucureşti. Profesorul C.C. Iliescu, fondatorul şcolii de cardiologie româneşti, a fost atât de mulţumit cu activitatea discipolului său, că a rezovat ca pe lângă titlul de medic specialist cardiolog, singur din toată promoţia sa, să primească şi titlul de medic primar de cardiologie.
In anul 1960 fost numit ca director la spitalul de cardiologie, spital nou înfiinţat, transformat din casa de odihnă a sindicatelor. De atunci până la pensionare a lucrat aici, aici a construit cel mai mare spital cardiologic din România. Cel de al patrulea copil al său, Csaba (născut in 1959), este şi el medicul spitalului.
Timp îndelungat a fost singurul specialist al spitalului. Medicii tineri, cu precădere din Bucureşti, care au fost numiţi în acest loc de muncă din pădure, au fugit la prima ocazie din Covasna. Au fost cazuri, când medici, care au primit salariul la Covasna, au lucrat de fapt în Capitală.
Dr.Benedek a găsit metode ca spitalul iniţial cu numai câteva paturi să fie echipat cu mijloace de specialitate adecvate, să fie mereu dezvoltat şi extins. A reuşit să aducă spitalul la nivelul mondial de activitate de vindecare şi de recunoaştere ştiinţifică.
Din veniturile proprii ale spitalului, din mijloacele stoarse de la ministere si administraţiile locale au fost construite clădiri mari şi moderne, pornind aproape de la zero. La pensionarea sa din 1986, spitalul a fost o instituţie cu o mie de paturi, echipată cu ajutor din occident, a funcţionat cu prestigiu european din toate punctele de vedere, a dat de lucru la duzini de medici şi mai multe sute de locuitori din Covasna.
Cu ajutorul influenţei bolnavilor din conducerea ţării, dr. Benedek a contribuit mult la dezvoltarea staţiunii balneare Covasna. A depus o muncă permanentă, deschisă sau după perdele, pentru convingerea factorilor decisivi despre necesitatea exploatării mai bune a gazelor şi apelor minerale din Covasna, pentru inflintarea bazelor de tratament şi a lanţului de hoteluri aparţinând organizaţiilor turistice, a sindicatelor, a asociaţiilor de pensionişti, şamd. A înfiinţat centrul metodologic din spitalul de cardiologie, care a coordonat şi a supravegheat activitatea medico-sanitară a tuturor bazelor de tratament din hoteluri, a preluat urgenţele şi cazurile mai dificile, a introdus folosirea “Modelului Covasna” şi în aceste instituţii. În aşa fel, a contribuit nemijlocit la însănătoşirea şi recuperarea celor 50 de mii de oameni, care vin anual la Covasna.
Pe lângă activitatea sa organizatorică şi de construcţie, s-a perfecţionat permanent şi în specialitate: a participat la congrese, a scris lucrări ştiinţifice şi de popularizare, a efectuat studii şi în străinătate. A creat “Modelul Covasna” de reabilitare cardio-vasculară, în care a îmbinat efectul factorilor naturali din localitate (mofete, băi carbogazoase şi microclima ) cu terapie medicamentoasă şi terapia de mişcare (gimnastică, înot şi plimbări prescrise individual pentru fiecare bolnav). În aerul din Covasna, în apele minerale şi mofete se găsesc relativ multe particole radioactive ionizate. Efectul lor de vindecare se simte deja în timpul unei cure de două-trei săptămâni. Sub efectul vasodilatant al băilor carbogazoase şi medicamentele prescrise au eficienţă mai bună. Dieta şi modelul de viaţă prescris pentru bolnavi are un efect remanent: oamenii învaţă în timpul curei, ce pot face ei insuşi, acasă, pentru sănătatea lor .
Dr.Benedek a pus mare accent pe educaţia sanitară a bolnavilor şi pe perfecţionarea permanentă a personalului sanitar.
A activat şi în viaţa publică şi socială: a fost membru în organizaţiile orăşeneşti şi judeţene, chiar şi în unele organizaţii pe ţară. Întotdeauna a avut în vedere interesele oraşului şi a locuitorilor. De remarcat participarea activă în timpul reorganizării teritoriale a ţării: de la început a fost adeptul reînfiinţării judeţului Trei Scaune, a ţinut discursuri, a participat la dezbateri, şi-a asumat şi misiuni riscante în acest scop. În timpul discuţiilor cu bolnavul său, viceprim ministrul János Fazekas, s-a pomenit prima dată, că judeţul creat ar putea purta numele de Covasna.
În 1985, cănd a atins vărsta de pensionare, conducerea judeţului l-a rugat să mai conducă timp de zece ani spitalul. Având în vedere că în toată viaţa lui a urmat modul de viaţă cu diete şi multă mişcare pe care le-a recomandat şi bolnavilor, s-a simţit în stare să-şi continue munca. In 1986 s-a terminat însă palatul prezidenţial în Valea Horgász şi perechea Ceauşescu şi-a dorit un medic şi director mai apropiat de familie şi mai de încredere. Într-o dimineaţă, la începerea programului, i s-a comunicat, că a fost trimis în pensiune cu termen imediat. Niciodată nu a mai păşit poarta spitalului.
Activitatea sa supraomenească şi plină de sacrificii a primit mult mai multe piedici decât recunoştiinţă. Dar a primit şi ordine şi medalii româneşti şi maghiare, a devenit cetăţean de onoare în Covasna, a fost distins cu premiile Pro Urbe şi Pro Comitatu. El insuşi a preţuit mai mult ca toate acestea, că a putut să-şi slujească poporul, a avut parte de o viaţă deplină împreună cu familia sa şi cu soţia, care de la căsătorie a fost în fiecare zi pe lângă el.
După o îndelungată suferinţă a încetat din viaţă în mijlocul familiei la 28.11.2010, în vârsta de 94 ani. Nu a mai putut participa la festivităţiile prin care spitalul creat de el a primit numele “Dr.Benedek Géza”.
Onorurile primite: – Ordinul muncii III 564/1969
– Ordinul meritul sanitar III 316/1973
– Medalia Eliberării 140/1974
– Medalia Eliberării 168/1984
– Medalia Republicii 480/1972
– Diploma de aur, Universitatea din Budapesta 1995
– Pro Urbe Covasna, 1999
– Pro Comitatu Covasnae, 2006
]]>TOP